Pe prima carte poştală ilustrată în țara noastră, care se află în colecţia „Fotografii, cărți poştale și clișee fotografice” a Muzeului Municipiului București, este o reprezentare a portului popular românesc. Aceasta înfăţişează o ţărăncuţă româncă prezentată lângă pavilionul Expoziției Cooperatorilor de la Bucureşti, 1894. Semnată Constantin Jiquidi, ilustrata este un desen după natură. O ilustrată din seria „Portul național român”, expediată de inegalabilul dramaturg Ion Luca Caragiale, conţine specificaţia că ţărăncuţa româncă nu este alta decât soţia sa, Alexandrina Burelly, când era domnişoară.
Ilustratorul, pictorul şi graficianul Constantin Jiquidi a folosit ca model pentru ilustrata din 1894 un clişeu fotografic anterior căsătoriei (1889), când domnişoara Burelly (născută în 1865) avea ceva mai puţini ani decât în 1894. Ţărăncuţele sunt identice (costumaţie, fizionomie, decor), în afara faptului că aceea din 1894 ţine în mâini un mănunchi de spice (specific manifestării), iar aceea din ilustrata lui Caragiale o floare, prezentă şi pe o altă carte poştală, realizare anterioară a editurii Stengel & Co., din Dresda. Este posibil ca şi alte ilustrate din seria „Port naţional român” să o aibă ca model, cu o costumaţie specifică, pe domnişoara Burelly, viitoarea doamnă Caragiale.
Cine a fost Alexandrina Burelly? Frumoasa țărăncuță româncă nu este alta decât una dintre cele trei fiice ale cunoscutului arhitect Antonio Gaetano Burelly (care face parte din contingentul de „venetici” veniţi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea pe plaiurile româneşti după instaurarea regelui lui Carol I). Burelly vine în ţară cu mai multe neamuri ale sale, iar în 1858, în catastiful mănăstirii Mărgineni apare semnătura lui Petre Burelli, inginer hotarnic, mănăstire unde secretar este Luca Caragiale, tatăl viitorului dramaturg.
Legăturile celor două familii nu se opresc aici. Gaetano Burelli avea şi trei fiice, Alexandra, Eugenia şi Ecaterina Burelli, mari amatoare de viaţă mondenă, mai ales prima, remarcată de către lumea bună la balurile date de Theodor Aman. Caragiale era despărţit la acea vreme de Maria Constantinescu (cu care lucrase la Regia Monopolurilor de Stat, şi cu care avea un fiu pe care îl recunoscuse ca fiind fiu natural, nimeni altul decât Mateiu Caragiale). Se pare că întâlnirea celor doi s-a produs la un spectacol al Teatrului Naţional. Dramaturgul şi frumoasa sa ţărăncuţă au locuit în casa ridicată de architectul Antonio Gaetano Burelly. După Gaetano Burelly, casa va fi ocupată de Ion Luca Caragiale şi apoi de arhitectul Ion Mincu, pe la 1890.
Casa este un model tipic pentru a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu parter ridicat, ferestre ce dau la stradă, cu o curte interioară mică. Deşi încă păstrează aspecte ale stilului Art Nouveau, amprenta lui Mincu este vizibilă atât la exterior (ferestre înalte şi înguste cu monograma Ion E Mincu, ornamente, smălţuite, butoni, sau elementele din lemn frumos decorate), cât şi la interior (de exemplu, balustradele masive din lemn). Imobilul de la intersecţia străzilor Mercur (azi Pictor Artur Verona) nr. 19 şi Pitar Moş a fost în două rânduri renovat şi reparat, la achiziţionare, iar apoi la 1900. Aici a şi murit arhitectul Ion Mincu.
dr. Maria-Camelia Ene, Șef Birou Istorie Medievală, MMB