Interviu cu profesorul universitar Marius Turda
Eugenism şi programe biopolitice
Vila Minovici și Casa Filipescu-Cesianu au găzduit, recent, evenimente deosebite, o ocazie perfectă pentru o nouă întâlnire cu profesorul universitar Marius Turda, care predă Istoria Biomedicinei din Europa Centrală și de Est la Oxford Brookes University, unde conduce Centre for Medical Humanities. Participanții au avut ocazia de a se edifica pe deplin asupra rezultatelor unor cercetări relevante în domeniul abordat de profesorul Turda.
Începând cu data de 29 martie și până pe data de 31 iulie 2019, la Muzeul Dr. Nicolae Minovici poate fi vizitată expoziția tematică „Știință și etnicitate II: Biopolitică și eugenism în România, 1920-1944”, curator Marius Turda.
Vestea bună este că versiunea în engleză călătorește deja prin țară. „Science and ethnicity II. Biopolitics and eugenics in Romania, 1920-1944”, care documentează complexul program biopolitic și eugenic gândit pentru a crea o nouă familie și o nouă națiune română printr-un management științific atât la nivel individual, cât și colectiv, poate fi vizitată în prezent și la Cluj. Vernisajul de acum câteva zile a fost extrem de apreciat de studenții care au promis că își vor invita colegii să o viziteze în perioada 7 iunie – 30 iulie, 2019, în cadrul Facultății de Sociologie şi Asistenţă Socială, B-dul 21 Dec. 1989, No. 128, Cluj-Napoca.
Pentru a oferi vizitatorilor noștri mai multe amănunte despre acest proiect, am realizat un interviu cu profesorul Marius Turda, în care ne vorbește despre importanța cunoașterii adevărului nu numai de generații mai vechi, ci și de cele actuale.
Sunteți curator al unei speciale expoziții tematice de antropologie, de această dată despre biopolitică şi eugenism în România. Ce anume documentează această nouă inițiativă expozițională?
Marius Turda: Această expoziție documentează complexul program biopolitic și eugenic folosit cu scopul de a crea o nouă familie și națiune română prin management științific. Între anii 1920 și 1944, biolopolitica și eugenismul au primit sprijin oficial în România, așa cum s-a întâmplat de altfel în întreaga Europă și în Statele Unite. De la bun început, programul eugenic de a crea o populație românească sănătoasă a fost plasat în cadrul mai larg al unei campanii biopolitice de realizare a unui protecționism național și al construcției națiunii însăși. Acest program biopolitic este documentat în expoziția de faţă.
Ce anume a generat relația interconectată între biopolitică şi eugenism în România şi care au fost consecințele?
M.T.: În România, biopolitica și eugenismul au crescut din acea dorință comună de a construi un stat național românesc, după Unirea din 1918. Crearea României Mari a permis astfel contextul necesar pentru dezvoltarea biopoliticii și eugenismului românesc. Consecințele au fost numeroase însă poate cea mai semnificativă a fost reprezentarea națiunii române în termeni fizici, ea având nevoie de „îmbunătățire”, „protecție” și, în ultimă instanță, „purificare”. Așa cum se va vedea în această expoziție, biopolitica și eugenismul au condiționat dezvoltarea și progresul națiunii române de o anume agendă științifică, una preocupată în egală măsură de „calitatea biologică a populației românești” și de „îndepărtarea” indivizilor și a grupurilor etnice indezirabile. Influențată de mediul geopolitic interbelic și al celui de al Doilea Război Mondial, această agendă științifică a creat o anumită viziune eugenică a lumii.
Până la urmă ideea aceasta care a circulat, de protejare a corpul național prin controlul funcțiilor lui biologice şi sociale, este o formă radicală de etnicitate. Care sunt consecințele ei?
M.T.: Într-adevăr, biopolitica și eugenismul au contribuit, uneori direct, alteori indirect, la formarea unei forme radicale a etnicității și a naționalismului românesc în general. Ideea unei Românii omogenă etnic a fost, desigur, exprimată încă de la începutul secolului XX, dar ea a devenit o normă politică abia în timpul regimului lui Ion Antonescu, dând consistență argumentelor ideologice care au stat la baza exterminării evreilor și a romilor în perioada 1941-1942. Atunci, în centrul atenției nu mai era îmbunătățirea și protejarea eugenică a familiei române, ci însăși supraviețuirea și viitorul națiunii.
Care este măsura în care agenda națională a acestui domeniu a redefinit proiectele ştiințifice în România?
M.T.: Menținerea potențialului biologic al națiunii române a fost, în perioada 1920-1944, un obiectiv politic de primă importanță și oricine punea în pericol acest potențial era identificat ca inamic al statului. Eugenismul biopolitic a fost promovat nu doar de oamenii de știință înșiși, ci de către structurile politice și ale statului român, ceea ce a dus într-un sfârșit la intensa politizare a științei și, mai ales, la totala subordonare a instituțiilor de cercetare științifică față de statul Român.
Cum vă propuneți ca şi în viitor să expuneți publicului materiale mai puțin cunoscute, dar care să ilustreze rolul central ocupat de biopolitică şi eugenism în istoria României în perioada 1920-1944?
M.T.: Intenția mea este de a duce expoziția aceasta în cât mai multe orașe din România pentru a permite unui public cât mai larg să o vadă și să își formeze o opinie proprie despre această perioadă din istoria secolului XX. O altă idee este de a organiza o expoziție despre subiecte care au fost foarte mult influențate de biopolitică și eugenism cum ar fi: „protecția mamei și copilului în România interbelică” sau „căsătoriile mixte în România interbelică”.
Ați susținut, în cadrul seriei Idei în Agora, o conferință cu titlul „De la sănătatea corpului etnic la biologizarea identității naționale”. Care a fost principala sa concluzie?
M.T.: Este important, cred eu, să avem cât mai multe discuții publice despre subiecte dificile din istoria României. La această discuție trebuie invitați specialiști din domenii diferite (sociologi, istorici, antropologi, medici, filozofi) însă, la urma urmei, este esențial ca publicul larg și tânăra generație să participe și să reacționeze la ideile și interpretările discutate de specialiști. Această serie Idei în Agora încearcă să facă acest lucru posibil.
Interviu realizat de Simona Popescu