DE LA ANATOMIA ARTISTICĂ LA OPERA FINITĂ

VA URMA DIN NOIEMBRIE 2020

EXPOZIȚIE TEMATICĂ LA PALATUL SUȚU

DE LA ANATOMIA ARTISTICĂ LA OPERA FINITĂ

Expoziția anuală a Pinacotecii Municipiului București se va deschide la Palatul Suțu în luna noiembrie 2020.

Conceptul pornește de la definiția anatomiei artistice, aceasta fiind știința care studiază din punct de vedere estetic relațiile dintre dimensiunile, reliefurile și proporțiile corpului uman, jocul mușchilor, diferite atitudini și mișcări, cu scopul teoretizării și înțelegerii frumuseții. Reprezentarea corpului uman și portretistica, în arta plastică, presupune ca artistul să aibă serioase cunoștințe de anatomie, fiziologie, antropologie sau psihologie.

Picturile, operele finite, care se vor expune cu această ocazie sunt realizate de mari maeștri ai artei românești: Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Mișu Popp, Constantin Lecca, G.D. Mirea, Daniel Rosenthal, Nicolae Enea, Mihail Dan, Anton Chladek, Theodor Pallady, Ion Theodorescu-Sion, Ștefan Dimitrescu, Corneliu Baba, Nina Arbore, Mina Byck Wepper, Frederic Storck, Cornel Medrea etc.

Prin acest concept expozițional, unic în România, se încearcă să se aducă în actualitate importanța studierii anatomiei artistice în orice sistem educațional de tip plastic, pentru că, nu se poate ajunge la esențe, la formule clare de reproducere a corpului uman, la un limbaj personalizat și epurat stilistic, până la limita lui materială, dacă mecanismele interioare ale formei nu sunt corect stăpânite.

Lecțiile de anatomie artistică au fost și rămân baza înțelegerii modului de funcționare a acelei capodopere a naturii, care este corpul uman. Artiștii Renașterii au conștientizat importanța deținerii unor informații corecte privind structura și modul de funcționare a corpului uman. Interesul lui Leonardo da Vinci pentru anatomie, de exemplu, a debutat în anul 1489 pe când se afla la curtea ducelui de Milano, Ludovico Sforza. În iarna 1510-1511, în timp ce colabora cu tânărul profesor de anatomie Marcantonio della Torre de la Universitatea din Pavia, Leonardo a realizat mai mult de 240 de desene, însoțite de note explicative. Acestea se regăsesc în celebrul Manuscris Anatomic A. Studiul poate fi considerat, în mod simbolic, începutul care a marcat definitoriu modul de redare al corpului uman, în toată arta europeană.

În forma sa modernă, anatomia artistică a început să se dezvolte în România mai târziu, mai ales din a doua jumătate a secolul al XIX-lea, chiar dacă cu destul de mult timp în urmă, mulți tineri români studiaseră medicina în Europa occidentală, unii chiar cu Vesalius. De Humani Corporis Fabrica a circulat pe teritoriul românesc până la începutul secolului XX. În 1843, Nicolae Kretzulescu publică, ajutat de Carol Davila, un Manual de anatomie descriptivă,  în limba română, dar cu caractere chirilice.

Anterior secolului al XIX-lea, în România a dominat arta postbizantină, în care canoanele de reprezentare ale corpului uman erau foarte stricte și spiritualizate. Reprezentarea obiectivă a figurii și a corpului uman a devenit un deziderat doar pentru artiștii români care au studiat în Occident, din a doua jumătate a secolului, având în vedere că în marile școli de artă europene se preda de multă vreme anatomia artistică.

Mai târziu, în anul 1901, Școala de Belle Arte din București premia o lucrare realizată de Constantin Brâncuși, în colaborare cu profesorul de anatomie, doctorul Dimitrie Gerota. Este vorba de Ecroșeu, expus și în sălile de la Ateneu, în 1903. Această lucrare demonstrează gradul înalt la care Brâncuși ajunse în stăpânirea redării anatomiei artistice, el fiind, în mod paradoxal, chiar cel care avea să răstoarne regulile sculpturii academice.

O altă personalitate importantă pentru conturarea acestui concept expozițional este Joseph Francisc Rainer (1874-1944), care va activa la Catedra de Anatomie a Facultății de Medicină din Iași, preluând apoi Catedra de Anatomie din București, unde rămâne până în 1941. Are contribuții extrem de importante în promovarea conceptului de anatomie funcțională, căutând să elimine descrierea rece și seacă, care presupunea enumerarea noțiunilor fără a ține seama de ființa vie.

După cel de-al Doilea Război Mondial, arta abstractă sau non-figurativă va pune serios sub semnul întrebării necesitatea studierii anatomiei artistice, importanța ei fiind astăzi reevaluată, mai ales odată cu impunerea în arta contemporană a hiperrealismului, care duce dezideratul redării obiective a realității până la extreme.

În expunere, vizitatorii vor afla tainele realizării unei lucrări de anatomie artistică, cum se poate obține proporția corectă, în ce constă perspectiva, când este necesară tehnica umbrei și cum se ajunge la forma operei finite.

Coordonator proiect:

dr. Elena Olariu, director adjunct Artă, Restaurare, Conservare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *