De ce sensibilizarea tinerei generaţii este o provocare majoră

Etleva Demollari, director al Muzeului Național Albanez al Securității „Casa frunzelor”, a vernisat recent o nouă expoziție temporară la Palatul Suțu, iar apoi a participat la o conferință care s-a desfășurat la Muzeul Dr. Nicolae Minovici în cursul căreia a prezentat activitatea instituției pe care o conduce. În interviul pe care ni l-a acordat, doamna  Etleva Demollari vorbește despre importanța recuperării memoriei pentru poporul albanez.

Ați fost recent în România pentru a participa la vernisajul expoziției de fotografie „Drumul Comunismului în Albania”. Cum ați ales fotografiile pe care le-ați inclus în această expoziție ce a putut fi vizitată la Palatul Suțu până pe data de 15 iulie? Cum ați configurat expoziția?

Muzeul Național Albanez al Securității „Casa cu Frunze”, prin expoziția „Drumul Comunismului în Albania”, a prezentat vizitatorilor din România un tablou al Albaniei din perioada 1945-1991. Expoziția a fost compusă din trei părți inerente: Politica Internă, Politica Externă și Rezistența anticomunistă din perioada 1945-1991, iar imaginile au fost selectate pe baza acestui concept.

Care este principalul mesaj pe care ați dorit să îl transmiteți publicului din România?

Istoria pe care Albania a trăit-o timp de 45 de ani nu a fost foarte diferită de cea a României și a altor țări din blocul comunist care, prin cultul represiunii individuale fără precedent, a fost cauza a peste 100 de milioane de victime. Sigurimi în Albania, sau Securitatea în România, poliția secretă a încercat să elimine toți adversarii reali, dar și pe cei potențiali. Însă drumul comunismului în Albania a avut și trăsături specifice. Albania a fost proclamată prima țară atee din lume în 1967, iar religia a fost interzisă prin Constituție. Izolată atât de Occident cât și de Est, Albania a adoptat cursul construirii socialismului „cu forțe proprii”, poziționându-se drept singura țară stalinistă din întregul bloc comunist. Aceste caracteristici sunt prezentate în expoziție. Aceasta se încheie cu poze ale protestelor organizate de rezistența anticomunistă de-a lungul anilor și dărâmarea statuii lui Enver Hoxha, la 20 februarie 1991, marcând simbolic prăbușirea regimului comunist și renașterea speranței tuturor albanezilor de a se alătura unei Europe încă în viață.

Regimul comunist se baza pe doi piloni ideologici puternici: lupta de clasă și dictatura proletariatului, pe care a fost construit și justificat un sistem de violență și reprezentare. Cât de greu s-a desprins Albania de consecințele regimului represiv?

În ciuda dezbaterii interne în curs, Albania a început încet să creeze un cadru mai amplu pentru a se confrunta cu trecutul comunist. Întârzierea adoptării legii privind deschiderea dosarelor dictaturii și exploatarea lor ca șantaj politic, eșecul continuu al parlamentului în legătură cu Legea Lustrației sunt fapte care afectează politica și societatea albaneză. Nu au existat forme publice de încheiere, de rezoluție – nu au avut loc procese, torționarii nu au fost condamnați la închisoare, nu s-a constituit nici o comisie pentru dezvăluirea adevărului. Acest lucru a generat un climat profund politizat, dar nu a avut rezultate clare în privința justiției de tranziție. În prezent, are loc o trecere de la tăcere și apatie la un angajament mai activ în legătură cu trecutul, în diferite domenii, precum ceea ce am tratat în prezentarea noastră: recuperarea istoriei prin instituțiile de patrimoniu cultural.

Recent, Muzeul Național Albanez al Securității „Casa cu frunze” se adaugă pe harta memoriei alături de alte instituții culturale și educaționale ce au abordat subiectul dictaturii comuniste. Scopul său este de a prezenta violența psihologică și controlul cetățenilor în timpul regimului comunist prin intermediul fostei Securități de Stat, încurajând dialogul cu și între cetățeni cu privire la trecutul, prezentul și viitorul albanez.

Care a fost mesajul central pe care l-ați transmis din partea Muzeului Securității Albaneze la conferința organizată la Muzeul Dr. Nicolae Minovici?

La aproape 27 de ani de la revoluția pașnică din 1991, sunt din ce în ce mai puțini oameni în Albania care au avut o experiență personală cu regimul comunist și care au trăit viața într-o Albanie izolată. Dacă noi, ca societate, dorim să îi motivăm și să îi ajutăm pe tineri în cursul educației lor să creeze democrația pentru prezent și pentru viitor, studiul detaliat al trecutului nostru comun oferă o mare ocazie de învățare. Aceasta include o mai bună înțelegere a modului în care funcționează dictaturile. Este crucial ca tinerii să poată înțelege ce reprezintă dictatura. Ce înseamnă izolarea întregii națiuni, limitarea libertății de a călători, a credinței, a cuvântului și a dreptului de întrunire. Explicarea diferențelor dintre democrație și dictatură și sensibilizarea tinerei generații în această privință este una dintre provocările majore pentru Muzeul nostru și pentru alte instituții în procesul revizuirii trecutului.

Sunteți directorul Muzeului Național Albanez al Securității „Casa cu frunze” din Albania și colaborați excelent cu Muzeul Municipiului București. Care sunt planurile comune de viitor pe care le-ați configurat?

În septembrie, o delegație a Muzeului Municipiului București va veni în Albania. În Muzeul Național Albanez al Securității „Casa cu frunze” din Tirana va avea loc o expoziție de fotografii despre regimul comunist din România și despre modul în care s-a manifestat în București, între anii 1980-1989. De asemenea, Dl. Adrian Majuru va organiza o conferință pe tema antropologiei urbane la Universitatea Gjirokastra. Alte expoziții și activități comune vor fi planificate ulterior.

Interviu realizat de Simona Popescu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *