Conferințele de joi. „Iosif Berman, omul cu o mie de ochi”, la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București marchează închiderea expoziției „Bucureștiul văzut de Iosif Berman” cu o conferință specială susținută de moștenitoarea arhivei fotografice de familie a fotografului, care va prezenta imagini inedite din colecție nu doar frumoase și expresive, ci de neuitat. Evenimentul va avea loc joi, 26 mai 2022, începând cu ora 18.00, la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr. 2).

Fotoreporter la ziarele interbelice „Adevărul” și „Dimineața”, românul cu cele mai multe imagini publicate de prestigioasa revistă „National Geographic”, ultimul fotograf oficial al Casei Regale, fotograf al echipelor Școlii Sociologice coordonate de Dimitrie Gusti, pe care l-a însoțit în majoritatea anchetelor sale de teren, de la Runcu și Drăguș, la Cornova, probabil spion în Rusia îndepărtată și exilat apoi la Constantinopol, picat în anonimat decenii întregi, Iosif Berman a lăsat în urmă câteva mii de fotografii.

Splendide, diferite prin discursul vizual de tot ce se fotografia în epocă. Unele, clișee pe sticlă, cele mai multe, pe hârtie. Acestea sunt împărțite, fără a fi semnate de autor, între Muzeul Municipiului București, Biblioteca Academiei, Arhivele Statului, Muzeul Țăranului Român, Institutul de Etnografie și Folclor, colecții particulare etc, iar contribuția importantă a lui Berman la istoria fotografiei românești a fost doar secvențial recuperată, fără a face vreodată subiectul unei inventarieri și publicări integrale. Geo Bogza l-a numit pe Iosif Berman „omul cu o mie de ochi”. Acesta avea să devină titlul unui foarte reușit documentar despre Iosif Berman, realizat în 2001, de regizorul Alexandru Solomon.

Din 6 aprilie, Muzeul Municipiului București găzduiește, la Palatul Suțu, o expoziție foarte interesantă, „Bucureștiul văzut de Iosif Berman”, al cărei curator este muzeograful și istoricul Cezar Petre Buiumaci. Expoziția poate fi vizitată până duminică, 29 mai, și va fi deschisă pe parcursul conferinței de joi.

„Călătoria propusă de Muzeul Municipiului București prin vechiul oraș oprește în stații ce nu se mai întorc. Orașul vechi, cu ale lui ulițe întortochiate, prăvălii și piețe, case și mașini de mult uitate, Parcul Carol, a cărui amenajare este legată de numele primului rege al românilor, demolările vechilor case pentru a permite întinerirea orașului, diferitele evenimente care au ținut cap de afiș în presa vremii, noul oraș, zvelt și dinamic, noile serbări care au necesitat locuri noi de desfășurare și care au reușit o revigorare culturală și economică a Capitalei aşa cum este „Luna Bucureştilor” şi noul loc de desfăşurare a acesteia – Parcul Naţional Carol al II-lea (Herăstrău), viața politică sau mai precis activitatea electorală, viața socială și obiceiurile urbane reprezintă traseul nostru pe harta Bucureştilor interbelici ilustrați de Iosif Berman.” (Cezar Petre Buiumaci, curator)

Invitata lui Cătălin D. Constantin la „Conferințele de joi” este jurnalista Adina Ștefan, moștenitoarea arhivei fotografice de familie a lui Iosif Berman, care va istorisi povestea fotografului și a familiei acestuia. Conferințele de joi vor reveni, constant, la Palatul Suțu, din toamnă.

Adina Ștefan este jurnalist de informație culturală, cu 22 de ani de activitate în presa scrisă (EVZ, Rl, Adevărul și mai multe reviste). Licențiată a UB, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și deținătoare, prin succesiune, a unicei colecții de fotografii Iosif Berman din patrimoniul familiei sale.

Cătălin D. Constantin este editor de carte și jurnalist cultural. A coordonat mai multe colecții de beletristică și a editat numeroase cărți de fotografie dedicate patrimoniului cultural românesc. Din 2008 predă cursuri și seminare de antropologie la secția de Studii Culturale. Etnologie a Facultății de Litere de la Universitatea din București. Din 2016 este prodecan la Facultatea de Litere a Universității din București.

Sari la conținut