ARTIŞTI LA MUZEU

Notorietatea este cea care, în genere, îndreptăţeşte opera unui artist să figureze pe simezele unui muzeu. Notorietate reieşită  cu precădere din recunoaştere, consolidată în timp ca urmare a unor aprecieri repetate, venite din partea unor temeinice instanţe critice, sau – există şi varianta opusă – o faimă dobândită ca efect al noutăţii spontane, nu o dată asociată în ochii marelui public cu extravaganţa ori bizareria, aşadar invalidată prin durată dar răsplătită pentru „originalitate”.

Dăinuie  însă în muzee şi artişti a căror menire nu este neaparat punerea în valoare a operei proprii  ci a bunurilor de patrimoniu de care ei se preocupă. Aceştia sunt restauratorii, conservatorii sau muzeografii de formaţie artistică.  Limbajul deprins de ei în facultăţile de profil, un grai eminamente al liniei, formei şi culorii, îi autorizează într-un grad mai mare – desigur, pe măsura însuşirii temeinice a cutumelor muzeografice – să înţeleagă, să păstreze şi să valorifice o întreagă moştenire culturală în condiţii optime, complinind  astfel în mod adecvat cercetarea teoretică adiacentă.

E limpede că, raportat la muzeu, activitatea strict creativă a acestor specialişti, cea a operei individuale, puternic subiectivă, ocupă un plan secund, atunci când nu este (sau ar trebui să fie) de-a dreptul exclusă din intervenţiile lor, aşa cum este cazul restauratorilor, a căror ingerinţă în lucrări deteriorate impune o obiectiviteta maximă, o detaşare absolută de egoul creator.

Prin expoziţia „Artişti la muzeu” Muzeul Municipiului Bucureşti îi prezintă publicului pe aceşti specialişti  dar în postura exclusivă de artişti, dezvăluindu-le  aşadar personalitatea sensibilă,creatoare, deşi în subsidiar instituţia li se arată recunoscătoare pentru activitatea lor muzeografică. Conservatorii, muzeografii, restauratorii muzeului se înfăţişează iubitorilor de frumos ca pictori, sculptori, graficieni şi tapiseri de marcă, cu toţii captivanţi prin creativitate, tehnică ori subiectele abordate în operele lor.

Definiţi de vocile  autorizate  ale unor critici de artă sau autodefiniţi, următorii artişti îşi oferă creaţia publicului bucureştean într-o elocventă expoziţie de grup:

VASILE DOBRE

 „Poetice cât să nu devină liricoide, geometrice cât să nu „înţepe” aerul dimprejur,decorative cât să nu îmbie la contemplare goală de conţinut, aceste bijuterii ţesute în fir de lână au o prestanţă cu totul aparte, putând împrumuta câte ceva din personalitatea lor (a se citi a artistului) aproape oricărui mediu în care ar fi amplasate.”(Corneliu Ostahie)

DINU MIHAI FĂLCOIANU

„Teoria contrastelor ce se resping şi se atrag în acelaşi timp, neputând exista unele fără altele, este o axiomă şi nu trebuie demonstrată. Propun însă un dialog între CONCRET, ca formă perceptibilă şi tangibilă a realului, cu trimiteri la materie, la substanţă, pe de o parte, şi ABSTRACT ca produs al gândirii, al raţiunii, al cunoaşterii, pe de altă parte.” (D.M.Fălcoianu)

RODICA ION

„ În tot ce a făcut până acum, Rodica Ion s-a exprimat ca un spirit dominator, autoritar, raţional care nu a lăsat să se vadă nici o umbră a îndoielii, şovăirii ori experimentării. Este genul de artist  care se instalează în formă, subiect şi culoare. Căutările sale iau sfârşit din momentul în care începe să transpună pe pânză, nelăsând nici o cale de acces către propriul laborator de creaţie.”(Stan Constantin)

LAURENŢIU SOLOMON

„...lucrarea lui Lauren’iu Solomon, inspirat semn heraldic al sufletului romanesc, al batranelor noastre sate, in jurul careia pare ca se misca lent, ca intr-un vis de poet, intregul ansamblu al taberei” (Grigore Leaua)

NAZEN PELIGRAD

„ Ochii lui Nazen Peligrad sunt mult prea provocatori, ca imediat, după ce ai depăşit stadiul primei emoţionări, să nu te gândeşti că ceea ce ţi se oferă nu e doar o evidenţă anatomică, ci ascunde planul interior al văzuluice, mimând proiecţia în afară, se concentrează asupra străfundurilor.” (Dan Stanca)

IOAN D. POPA

 „La Ioan D. Popa trăirea e intensă, continuă, niţel monotonă, dar cu distincţie, ca sunetul unei orchestre de violoncele şi başi. Asemenea preocupări de regie a ansamblului sunt mai rare, deoarece sunt costisitoare. Puţini artişti se încumetă să construiască, într-un climat cultural potrivnic seriozităţii, o expoziţie care poată fi mutată şi-n sălile unui muzeu.” (Tudor Octavian)

SIMONA PREDESCU

„ Scene diverse, în care personajele pozează provocator (...), slujesc de model sau de antimodel în ţesătura unei lumi răsturnate, în care îşi compun un fel de joc. Un fel de Ev Mediu fantastic, asimilat fără a se trăda pe sine, o bizarerie fermecătoare, cu figuri şi forme eterogene, în care  Simona Predescu îşi caută partenerii visurilor proprii. Ele se revendică adeseori în zona naivă a oniricului, slujind realitatea cu mijloacele cele mai extravagante ale imaginarului...” (Dorana Coşoveanu)

Expoziţia „Artişti la muzeu” vernisată pe 18 mai, cu ocazia reintroducerii în cirucuitul cultrual al Vilei Minovici, va fi vizitabilă pâna la data de 2 octombrie 2016