Al VI-lea Colocviu Regal | „Constituții și regimuri politice în România. 1923-2023”

Colocviul Regal, Palatul Elisabeta, 2022

Al VI-lea Colocviu Regal, care se desfășoară Sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort, cu tema „Constituții și regimuri politice în România. 1923-2023”, se va desfășura la Palatul Elisabeta și Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151) în perioada 26-27 octombrie 2023. Coordonatori: Sorin Antohi, Daniel Șandru, Sorin Bocancea. Parteneri: Asociația „Orbis Tertius”, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Universitatea „Petre Andrei”, Editura Polis Books, Muzeul Municipiului București.

La exact un secol de la adoptarea Constituției din 1923, o reflecție în perspectivă conceptuală, istorică și comparată asupra raportului dintre constituții și regimuri politice este deopotrivă posibilă, necesară și actuală. Secolul 1923-2023 a fost marcat în România pe de o parte de proiecte, încercări și speranțe democratice, iar pe de altă parte de autoritarism, dictatură și totalitarism, pentru a intra după căderea comunismului de stat într-o etapă de construcție democratică ezitantă și adesea eșuată. Constituțiile, de la idee, redactare,  adoptare și aplicare la suspendare, înlocuire, răstălmăcire și adaptare, trebuie recitite în strînsă legătură cu regimurile politice. Cele două istorii – constituțională și politică – se află permanent în dialog, adesea în tensiune și nu de puține ori în conflict. În consecință, celelalte istorii – legislativă, juridică, socială, civică, religioasă, intelectuală etc. – cu care interacționează co-evoluează în moduri la fel de tensionate și conflictuale. Împreună, toate acestea articulează istoria noastră recentă.

Conferința va avea în centru cea mai lungă perioadă de abatere de la fundamentele democrației – 1947-1989 –, aproape jumătate din secolul aflat în discuție, și va încerca să stabilească raporturi relevante cu celelalte perioade. Dictaturile pre-comuniste și dificila tranziție post-comunistă nu pot fi înțelese altfel. Punctul nevralgic al acestor transformări istorice este raportul dintre ruptură și continuitate. Pentru a da un exemplu din 2023, decizia finală a ÎCCJ în cazul Gheorghe Ursu a demonstrat ce consecințe are lipsa unei rupturi clare, pe plan constituțional și legislativ, nu doar etic, moral și memorial – în special cînd totul rămîne în registrul discursiv, mai mult sau mai puțin sincer –, dintre regimuri succesive și (mai ales dacă acestea devin tacit succesoare).

Colocviile Regale au fost inițiate de Sorin Antohi în 2017, în tradiția unei serii de acțiuni desfășurate sub auspiciile Familiei Regale (inclusiv conferințe și colocvii ținute la Sinaia, Oxford, Iași, București). Colocviile Regale au primit în 2018 Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort.

Premiul Anual Cantemir / The Cantemir Annual Award continuă The Cantemir Prize, atribuit în 2010-2012 ca parte a activităților care au condus la înființarea unui Cantemir Institute la Universitatea Oxford (2011-2013). Distincțiile au fost decernate pînă acum următorilor savanți, mai întîi pentru cărți publicate în anul anterior: I. Ștefan Lemny (2010), II. Alison Ashford și Philippa Levine (2011), III. Martin Dodge, Chris Perkins și Rob Kitchin (2012); apoi pentru întreaga activitate: IV. Moshe Idel (2017), V. Gregory Claeys (2018), VI. Jörn Rüsen (2019), VII. Alexandru Zub (2020), VIII. Virgil Nemoianu (2021), IX. Sorin Alexandrescu (2022).

Joi, 26 octombrie

Casa Filipescu-Cesianu

Public

16:00-17:30 I. Punerea problemelor. Sorin Antohi, Gabriel Andreescu, Florentin Țuca

Palatul Elisabeta

Cu invitație

18:00 Acordarea Celui de-al X-lea Premiu Anual Cantemir de către Alteța Sa Regală Radu, Principele Consort

Cină Regală

Vineri, 27 octombrie

Casa Filipescu-Cesianu

Public

9:00-10:00 II. Lansarea unei cărți și a unei edituri: Sorin Bocancea (coord.), Războiul din Ucraina. Un conflict regional cu efecte globale, Polis Books, 2023.

10:00-10:30 Pauză

10:30-12:30 III. Cazul Gheorghe Ursu: Andrei Ursu, Liviu Tofan, Ștefan Bosomitu. În deschidere, o scurtă prezentare de Sorin Bocancea a numărului pe iunie-august 2023 al revistei Polis.

12:30-14:00 Pauză

14:00-15:30 IV. Keynote address: Sir Vernon Bogdanor, Two Cheers for Constitutions. General discussion. Sorin Antohi, moderator.

Sari la conținut