• ianuarie 18, 2018 - 18:30

„Patrimoniu românesc, influențe europene” – Palatul Suțu

Joi 18 ian. 18:30 – 19:30

ADA4 afis_

Asociația Istoria Artei organizează o serie de manifestări culturale, în cadrul proiectului „ Patrimoniu românesc, influențe europene”, prilejuite de sărbătorirea Zilei Culturii Naționale 2018, în colaborare cu Muzeul Municipiului București.

2018 este sărbătorit și ca „Anul european al patrimoniului cultural”, dorindu-se creşterea înţelegerii publicului larg în direcţia valorificării şi protejării patrimoniului precum şi a implicării fiecărui cetăţean, a descoperirii valorilor naţionale şi a bogăţiei influenţelor europene. Continuând cercetările de arhivă dedicate celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, ne dorim să evidenţiem influenţele majore pe care le-au avut o serie de creatori de arhitectură sosiţi în ţara noastră sau români formaţi în străinătate, conturându-se două tendinţe majore: într-o primă etapă influenţa vieneză şi prusacă, urmată apoi şi cea de franceză.

Activitățile desfășurate în perioada 15-31 ianuarie sunt: cercetare de arhivă și pe teren, digitizarea unor planuri și schițe pe www.arhivadearhitectura.ro, organizarea de ateliere de istoria arhitecturii pentru elevi, editarea și tipărirea unei broșuri și a unor cărți poștale, distribuirea lor gratuită, organizarea unor conferințe publice de prezentare a rezultatelor proiectului și a publicațiilor de istoria arhitecturii realizate de Editura Istoria Artei. Toate acestea continuă seria evenimentelor de promovare a unor personalități ale arhitecturii noastre, de valorificare a patrimoniului construit și de atenționare asupra stadiului precar în care se găsesc astăzi multe dintre clădirile realizate în secolul al XIX-lea.

Joi, 18 ianuarie, ora 18:30, Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, Bulevardul Ion C. Brătianu 2

Marți, 23 ianuarie, ora 18:30, Librăria „Mihai Eminescu”, Bulevardul Regina Elisabeta 16

Miercuri, 31 ianuarie, ora 18:30, Uniunea Arhitecților din România, Strada Jean-Louis Calderon 48

Echipa proiectului: istoric de artă Oana Marinache, istoric Alina Havreliuc, fotograf și grafician Cristian Gache, restaurator Ioana Olteanu, urbanist Andrei Popescu, arhitect Irina Criveanu, restaurator Maria Dumbrăvicean

Parteneri: Arhivele Naționale ale României, Uniunea Arhitecților din România, Muzeul Municipiului București, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porțile Bucureștiului, Asociația DAR Development, școli și licee

Participarea și materialele distribuite la evenimente sunt gratuite.

Proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

Pentru mai multe detalii despre proiectele Asociației-Editurii Istoria Artei:
http://asociatiaistoriaartei.blogspot.ro/
www.eia.ro
www.arhivadearhitectura.ro
https://www.facebook.com/events/1585506218183200/