SIMPOZIONUL DE ARTĂ ŞI ISTORIA ARTEI
ediţia a II-a 6-7 octombrie 2018
Muzeul Municipiului Bucureşti

Vă invităm și în acest an, la ceea ce noi, echipa Secției de artă a Muzeului Municipiului Bucureşti, dorim să devină o tradiție: SIMPOZIONUL DE ARTĂ ŞI ISTORIA ARTEI, ediţia a II-a.
Anul acesta, pentru că suntem în an de sărbătoare și pentru că peste tot o sa auzim și o să ascultăm vorbe frumoase despre anul Centenarului și Marea Unire, dorim să vă propunem spre dezbatere următoarea temă: ARTELE ÎN ROMÂNIA MARE (1918-1940). Plecând de la premiza că suntem tributari în multe privințe Marii Uniri, ne întrebăm cum s-au conturat Artele în România Mare? Care au fost motoarele care au alimentat procesul? Cine au fost cei care au contribuit la această conturare și în ce direcții au acționat ei? Personalități deja consacrate, mai avem ce să spunem despre ele? Sau dimpotrivă, în cazul persoanelor mai puțin cunoscute, de ce am uitat despre ele? Se vorbea în epocă despre arte minore și majore? Păstrăm încă aceste clasificări?
Care au fost resorturile în care am dezvoltat numite paradigme de gândire, pe care mai apoi le-am manifestat în arte? Sau, invers, am dezvoltat paradigmele plecând de la obiectele de artă?
Iată o parte din întrebările pe care le punem, la care încercăm să găsim un răspuns prin discuția pe care dorim să o deschidem și dezvoltăm alături de specialiști din toată țara. Evident că aceste întrebări pot fi completate cu multe altele.
Specialiștii interesați să susțină o prezentare în cadrul simpozionului, sunt rugați să trimită o propunere de lucrare pȃnă la data de 10 septembrie 2018. Propunerea va include titlul lucrării, un rezumat de maxim 500 de cuvinte şi un CV actualizat. Acestea se vor transmite prin e-mail către adresa: pinacoteca@muzeulbucurestiului.ro. Selecția propunerilor va fi realizată de către Consiliul Ştiințific al Simpozionului. Comunicarea susţinută în cadrul Simpozionului va fi publicată în Revista de Artă şi Istoria Artei a Muzeului Municipiului Bucureşti.
Comitetul de organizare al Simpozionului de Artă și Istoria Artei, Muzeul Municipiului Bucureşti: Delia Marinescu, coordonator Secţia de Artă, Loredana Codău, muzeograf Secţia de Artă, Ana-Maria Măciucă, muzeograf Secţia de Artă, Angelica Iacob, Șef Serviciu Relații Publice, Marketing, Proiecte Culturale, Eliana Radu, redactor Serviciul Relații Publice, Marketing, Proiecte Culturale, Roxana Coman, muzeograf Serviciul Relații Publice, Marketing, Proiecte Culturale.