Muzica veche este ca un medicament
Interviu cu Vivianne Caragea, director al festivalului Zilele Muzicii Vechi București
– Cum vă definiți rolul ca muzician și ca director artistic? Simțiți că aceste două identități se completează reciproc?
Vivianne Caragea: Rolurile de muzician și director artistic merg, de obicei, mână în mână. Ca artist, dorința de a crea concepte, proiecte și evenimente este o necesitate firească. Faptul că am devenit persoana care organizează aceste concerte este o materializare a nevoilor mele, dar și a echipei mele ca artiști. Un muzician trebuie să simtă cerințele publicului și să anticipeze dorințele acestuia pentru ca un eveniment să fie de succes. Pentru noi, ca festival, este important să arătăm publicului cunoștințele acumulate de-a lungul anilor de studiu într-un mod cât mai autentic. Atât procesul de pregătire, cât și momentul pe scenă ne transformă în propriii noștri manageri. Pentru mine, organizarea festivalului Zilele Muzicii Vechi București înseamnă ducerea până la capăt a unor gânduri muzicale pe care le-am avut: mai întâi conceptul, apoi echipa, logistica și, în final, întâlnirea cu publicul. Cu ultimele aplauze de la concert se încheie rolul meu de muzician și organizator.
– Am observat preferința dumneavoastră pentru organizarea concertelor în muzee. Ce adaugă spațiul istoric experienței muzicale și cum influențează percepția publicului asupra repertoriului vechi?
V. Caragea: Pentru mine, muzeele sunt locuri în care ai timp să gândești, să îți imaginezi, să te regăsești în relație directă cu arta și cunoașterea expuse. Muzica veche, care este puternic influențată de cercetarea manuscriselor și de contextul istoric și politic al epocii, se potrivește perfect într-un astfel de cadru. Chiar dacă muzica poate fi percepută ca o „piesă de artă” în sine, ea trece prin filtrul interpretului, care se metamorfozează pe scenă. Suntem fascinați de această întâlnire dintre istorie și prezent – de aici și motto-ul festivalului: „oameni noi, muzică veche”.
– Muzica veche poate părea, pentru unii, greu accesibilă. Cum reușiți să creați punți între rafinamentul barocului și așteptările publicului modern?
V. Caragea: Scopul principal al festivalului este să ne apropiem cât mai mult de publicul bucureștean și să îi arătăm o altă fațadă a muzicii. Dorim să facem acest lucru prin povești: în ce circumstante a compus Bach Ofranda muzicală? Sau care a fost „viața secretă” a lui Telemann? Atunci când spui povești, oamenii se relaxează și se conectează mai ușor la muzică.
Ne-am dorit să formăm o echipă tânără, care să inspire publicul și să aspire la standardele internaționale din țări precum Elveția, unde eu locuiesc și unde muzica veche face parte din viața culturală curentă. Pe de altă parte, așa cum și eu am fost atrasă de muzica veche – medievală, renascentistă, barocă, clasică și romantică – cred că faptul că o putem interpreta pe copii fidele ale instrumentelor originale, în acordaje istorice, transformă experiența pentru public într-una autentică și greu de uitat.
– Ce principii v-au ghidat în selectarea programelor și a artiștilor pentru Zilele Muzicii Vechi București? Ce sperați să simtă spectatorii la finalul fiecărui concert?
V. Caragea: Concertul de joi de la Muzeul Theodor Aman a fost unul unic în București: am prezentat piese de la curtea domnitorului Matei Corvin pe un instrument construit după iconografii, numit clavicimbalum. Tot joi a avut loc și un concert comemorativ dedicat celor 500 de ani de la nașterea compozitorului Palestrina, cu un repertoriu renascentist deosebit. Festivalul a continuat de vineri până duminică la Palatul Suțu, cu muzică barocă din tradițiile franceze, engleze, italiane și germane, interpretată de ansambluri din Elveția, precum Sonorità și Colibri. „Cireașa de pe tort” a fost reprezentată de concertele dedicate copiilor de peste 2 ani și părinților lor – 30 de minute de muzică barocă interactivă, prin care ne-am dorit să atingem toate generațiile. În plus, anul acesta ne-am dorit să ne apropiem și de tinerii muzicieni, organizând un Masterclass de două zile, unde participanții au putut studia clavecin, orgă, flaut traverso, flaut drept, lăută și violoncel baroc. Ne-am dorit ca publicul să trăiască alături de noi o adevărată călătorie în timp – de la muzica medievală până la cea barocă târzie – descoperind multiple estetici.
– Cum vedeți parteneriatul cu Muzeul Municipiului București? Este doar un cadru logistic sau o formă de a pune în valoare patrimoniul cultural prin muzică?
V. Caragea: Am o legătură personală cu Palatul Suțu – în copilărie am cântat de multe ori aici și mi-a rămas în amintire ca un loc dedicat muzicii. De-a lungul timpului, muzeul a devenit un adevărat sanctuar pentru muzicieni și public. De asemenea, găzduiește Stagiunea „Concertele Palatului Suțu”, organizată de violonista Irina Nanush, care adaugă o „cărămidă” solidă la fenomenul muzicii vechi din București. Prin urmare, pentru noi a fost cât se poate de firesc ca festivalul să aibă loc aici și ne considerăm cu adevărat norocoși că am fost primiți atât de călduros.
– Care credeți că este locul muzicii vechi în cultura actuală? Poate deveni un „limbaj universal” pentru tineri sau riscă să rămână o nișă elitistă?
V. Caragea: Muzica veche este ca un medicament. Ea este foarte diferită de muzica clasică, în sensul larg al termenului: presupune studierea atentă a surselor istorice, folosirea unor instrumente apropiate de cele originale, un alt tip de acordaj (nu cel egal-temperat) și, mai ales, punerea cunoștințelor și a surselor originale scrise de compozitori înaintea ego-ului interpretului. Toate acestea deschid inima și trezesc curiozitatea într-un mod rar întâlnit. De aceea, cred că muzica veche reprezintă o estetică „rebelă” față de modul obișnuit de a studia muzica. Pot spune că cei cărora le place să pună lucrurile în context și să reflecteze asupra artei se pot regăsi în această ramură. Trăim, totuși, în era diversității și cred că fiecare așa-zisă „nișă” își găsește publicul. Muzica veche poate surprinde chiar și în medii considerate „elitiste”, iar prin acest efect dezarmant ne aduce pe toți la același nivel – interpreți și public deopotrivă – mereu scufundați în curiozitatea de a descoperi cum ar fi putut suna muzica în vremurile de demult.
Interviu realizat de Simona Popescu